Asociația Global Intelligence (GI) a fost înființată în 2015 de o echipă de profesioniști cu o varietate de medii profesionale care au decis să-și formalizeze eforturile în principal în domeniul implicării civice. GI a fost concepută ca platformă pentru dezvoltarea de proiecte menite să ajute cetățenii români să se adapteze mai bine la rigurozitatea și realitățile democrației și statului de drept, păstrând în același timp și patrimoniul lor cultural.

MISIUNEA NOASTRĂ
Scopul nostru este de a susține comunitatea cu toate resursele necesare pentru ca oamenii să adopte o atitudine pozitivă față de dezvoltarea unei noi societăți bazate pe conștiință civică, cunoaștere și evoluție. Misiunea noastră se identifică prin acțiuni de consolidare a capitalului politic și civic al cetățenilor români, prin promovarea culturii și a limbii române, promovarea medierii civice ca modalitate de soluționare a conflictelor, prin acțiuni socio-economice și educaționale, dezvoltarea și implementarea proiectelor transfrontaliere în aceste domenii.

ECHIPA
Echipa noastră este formată din profesioniști cu experiență și expertiză relevantă în domenii cheie pentru atingerea obiectivelor Asociației, precum administrație publică, diplomație, politică și comunicare, politici publice și advocacy, educație și management, afaceri europene și relații internaționale.

PREȘEDINTE
Alina Novac

Alina are o arie extinsă de pregătire în domenii precum drept, diplomație, management de proiect și studii europene. Alina și-a început cariera profesională în cadrul uneia dintre primele companii specializate în consultanță politică din România.  Ulterior, și-a dedicat cea  mai mare parte a carierei administrației publice în cadrul căreia a îndeplinit mai multe funcții, în special legate de domeniul politicilor europene. În același timp, Alina a fost responsabilă de stabilirea strategiilor de marketing, promovare și strângere de fonduri a câtorva companii private și asociații non-guvernamentale. Printre altele, a contribuit la constituirea uneia dintre primele companii private de consultanță în gestionarea și protecția informațiilor, precum și la crearea primei platforme on-line de monitorizare a activității legislative a unui ONG românesc.
În cadrul Global Intelligence, Alina aduce expertiza dobândită prin experiența acumulată în cadrul administrației publice centrale, dar și în mediul privat și al societății civile.   În calitate de președinte, Alina este cea care asigură activitățile de reprezentare a Asociației în relație cu partenerii și asigură o parte importantă a managementului proiectelor Global Intelligence.